top of page
bogdanb

Ce e Acela Brand?


copil care se mira la ce aude despre brand
brandul este foarte important pentru afacerea ta

Când oamenii se gândesc la un brand, cel mai mult se gândesc la lucrurile pe care le văd. Se gândesc la un logo, la un site, poate la o paletă de culori. Dar, un brand ține de mai multe lucruri decât ai crede. Tradițional, brandul a fost folosit în agricultură de către fermieri pentru ai ajuta să își distingă vitele din ciurdă. Până să se inventeze crotaliile (cerceii pe care poate i-ai văzut) fermierii încingeau un fier sub formă de ștampilă și își marcau animalul. De aici și termenul de marcă în limba română. Se presupune că practica asta este valabilă încă de pe vremea faraonilor, cu mult înaintea erei noastre.

Astăzi termenul de brand, cel folosit în afacereza, e ceva mai diferit. La un momentdat, David Ogilvy spunea că un brand  este “suma intangibilă a atributelor unui produs sau a unei companii. Adică, ce vroia să zică artistul este că un brand este ceea ce gândește cineva atunci când aude numele brandului tău. Este o chestiune obiectivă care există în mintea consumatorului tău. Mai recent, Marty Neumeier a spus despre brand că “ nu este ceea ce crezi tu că este, ci ceea ce cred consumatorii că este”. Să fiu ma clar, brandul este percepția pe care o are consumatorul asupra produsului sau serviciului tău. Sau mai bine zis, cum îl face să se simtă atunci când îl folosește sau cum îl face să se simtă în raport cu cei din jur (vezi lucrurile scumpe pe care le cumpărăm pentru a-i face pe ceilalți să ne perceapă într-un anume fel). Dacă ai un Rolex, probabil că vrei să fii perceput ca fiind stilat, cu gusturi fine, ce mai… cu bănet pe tine. Dacă te îmbraci cu Nike, oamenii pot presupune că ești un tip activ care nu se smiorcăie niciodată, and… you just do it.

Partea bună este că poți modela, până la un punct, dar suficient, percepția pe care o au oamenii asupra brandului tău dacă te concentrezi suficient de mult pe atributele pe care dorești să le proiectezi. Dacă ai stabilit treaba asta, nu trebuie decât să aduci laolaltă într-o strategie coerentă. Pentru asta însă, va trebui să te concentrezi foarte tare asupra mai multor aspecte cruciale ale unui brand, care te vor ajuta să îți evaluezi brandul pe mai multe niveluri.

1.        Nucleul Brandului

Esența companiei. Este, dacă vrei, răspunsul la acel DE CE cumpără oamenii de la tine. Este ceea ce ne promitem nouă înșine, ceea ce promitem angajaților, partenerilor, și nu în ultimul rând consumatorilor. Este ceea ce reprezentăm.

2.       Poziționarea

Cum te poziționezi pe piață? Ce atribute și valori fac ca business-ul nostru să fie unic?

3.       Punctele forte

La ce ești bun cu adevărat? Care sunt punctele forte în comparație cu competitorii tăi?

4.      Misiune și viziune

Care este motivul pentru care ne aflăm pe piață? Ce ne inspiră? Ce dorim să schimbăm pe lumea asta? În industria noastră?

5.       Propunerea de valoare

Ce faci și cum poate să îmbunătățească viața cumpărătorilor tăi?  Cu ce se aleg clienții tăi?

6.      Relațiile

Cum tratezi oamenii? Ce așteptări ai? Lucrurile astea se extind dincolo de client, și include partenerii, angajații și toți cei care sunt angrenati în viața afacerii tale.

7.       Personalitatea

Ce combinație de trăsături umane și caracteristici descriu cel mai bine compania ta?

8.       Exprimare

Ce stil de comunicare vrei să ai? E unic și usor de recunoscut pe piață?


Hai spor la afaceri!

6 views0 comments

Bình luận


bottom of page